(O) Primă Întâlnire
7 Decembrie (2022) /Updated 2023 - Filă din... Jurnalul (Meu) Nescris:
(O) Primă Întâlnire
M-ai văzut când eu nu vedeam nimic și pe nimeni în jur.
... nici pe tine, cu siguranță, nu te-am văzut ...
Chiar dacă stăteai exact în fața mea,
Chiar dacă pe acolo nu mai era nimeni altcineva.
Chiar dacă nu se putea să nu fii văzut, remarcat, privit îndelung ...
Zâmbesc.
Dacă ți-aș spune ceva, și acum, sunt sigură că doar ai mormăi ..."ceva", la fel ca și atunci, nici nu contează ce, privind bineînțeles în altă parte...
Nu. Nu la mine.
Nu. Nu către mine.
Nu. Nu în ochii mei, căprui obișnuiți, nimic speciali la culoarea lor încât să-ți capteze atenția...
Nu nu am reușit să legăm unul cu altul nicio conversație
Eu...
Eu Nu existam pentru tine
Tuuuu...
Tu cu siguranță Nu Existai pentru mine...
Nici atunci
Nici după
Noi nu existam unul pentru celălalt.
Cel puțin Teoretic.
Oricât m-am străduit eu, după.
Oricât de vorbăreață aș fi fost eu; dar nu eram nici eu în toanele mele bune ...
Tu erai și rămâneai... aproape tăcut.
Monosilabic.
Da, știu, chiar îmi amintesc cum mai târziu chiar așa ți-am și spus:
- Monosilabiculeee !!!
Ai surâs.
Ai surâs, atunci, prima dată.
Parcă...
Parcă ți-a scăpat, fără să vrei, surâsul acela auzind întrebarea mea probabil puerilă, copilărească, spusă doar ca să umple spațiul și timpul dintre noi...
Și ți-ai întors privirea în cealaltă parte, tocmai pentru a nu ne privi ... Pentru a Nu avea un contact vizual. Sau , cum ar spune nlpiștii, pentru ca să nu stabilim un raport unul cu altul.
Pentru că, nu-i așa ?!
Eu ...
Eu Nu existam pentru tine
Tuuuu ...
Tu cu siguranță Nu Existai pentru mine ...
Acum, când îmi amintesc acele clipe, când cu ochii minții revăd acele momente, mă întreb dacă nu ai întors capul tocmai pentru ca să nu îți zăresc surâsul...
Insă l-am văzut.
L-am văzut din prima clipă ...
- Offf, iar ai dat cu bâta în baltă! mi-am zis ...
Și am întors, la rându-mi capul.
Ba mai mult chiar: mi-am privit vârful balerinilor din picioare - ooo, ce urâți sunt !!- și m-am răsucit pe călcâie plecând în colțul opus al încăperii. Și, da, îmi amintesc cum m-am ascuns după un stâlp, lăsându-te să vorbești cu toți cei din jur.
Eu, privind aparent pe pereți, rumegam niște gânduri; gânduri cu lacrimi cu tot:
- Ceee mică sunt.
Doamneee, ce mică si neînsemnată, mă simt....
Mă duc să-i anunț pe ceilalți că eu plec ...
Mă răsucesc, din nou, pe călcâie și dau să pășesc, reflex.
Și... aproape că dau cu nasul în pieptul tău.
Mă bufnește, instant, râsul.
Normal că imi las capul în jos-jos, cât mai în jos, să nu mă vezi că râd. Și încerc să... te ocolesc. Daaa: să te ocolesc.
Nu. Nu te auzisem.
Nu. Nu te văzusem.
Nu. Nu te simțisem.
- Când, Dumnezeule, ai venit atât de aproape !? Te-am întrebat, nedumerită, în gând
Iar mirosul parfumului tău, pe care nu l-am recunoscut... imi stăruia, încă, în nări.
Deși plecasem.
Plecasem de lângă tine.
Fugisem.
Daaa...
Fugisem, recunosc.
Pentru că:
Tuuuu ...
Tu Nu Existai, cu siguranță, pentru mine ...
Eu ...
Eu, cu siguranță, Nu Existam pentru tine ...
Și nu știu, Zău, Cine sau Care dintre noi alerga mai repede și mai departe exact în direcția opusă celuilalt ...
Nu. Nu te-am văzut. Recunosc ...
Însă Tu m-ai văzut când eu... nici pe mine nu mă mai vedeam ...
Darămite pe tine...
Chiar dacă stăteai ... Chiar În Fața Mea.
Zâmbesc.
Zâmbesc, acum, amintindu-mi de prima noastră întâlnire.
Așa- zisa noastră întâlnire.
Pentru că nu a fost o întâlnire.
Ci pur și simplu doi oameni care s-au cunoscut, întâmplător .
Întâmplător, daaa
Sau... Nu ??!!
Fiecare dintre noi întâlnim, zilnic- zilnic, atâți alți oameni ...
Și atunci ...
De ce ne-a rămas gândul unul la altul ?!
De ce unul la altul ne gândim ?!
De ce - De ce ?! - în gândurile noastre, fiecare îl poartă pe celălalt, mai departe, mai departe ... ?!
Nu Știu...
Dar
Poate...
Știm !
🎁🙏🤗
Comentarii
Trimiteți un comentariu