Ceciliaaa
1 Noiembrie (2020) / Updated 2022 - Filă din... Jurnalul (Meu) Nescris:
Mi-era dor de Toamnă
În Toamna Aceasta
Mi-era dor să mă plimb cu părul desfăcut prin ploaie, să-l simt greu de atâta ploaie cât poate să cuprindă pentru ca ploaia să mă poata cuprinde la rându-i în brațe...
Mi-era dor de pașii mei pe plaja goală și atât de generoasă să mă lase în pace , cu mine si cu ale mele gânduri ...
Mi-era dor să aud doar scoicile scrâșnind...
- Ceciliaaa! Ești nebună? Treci încoa!!!
Tresar.
Un bătrânel cu o umbrelă neagră țipa si gesticula .
Undeva la vreo 200 metri în fața mea, fugise cu doi nepoți după ea, lângă mare, chiar dacă ploua....
- Vin imediat! Vin...
- Ceciliaaa!!! Plouă, Femeie, Vino incoaaaa!
Și... chiar ploua!
Ea și copiii fugeau de colo colo... și-i învăța să culeagă scoicuțe... unghiuțe mici și roooz...
Am început să zâmbesc. Doamne, ce curaj pe ea: să se îndepărteze 200 m de el ca să se bucure, ca un copil, de scoici, de ploaie și de valuri ...
- Ceciliaaaaaaaa!! NU mai e nimeni, Femeie, pe aici... Plouăăă !
Copiii îl aud pe bietul grijuliu bunic. Și chicotind și sărind în câte-un picior ajung sub umbrela mare și neagră . Ea... nimic ...
- Mai stau un pic!
Surâdeam.
Și-o priveam cum se bucură de libertatea ce i-o dădea ploaia aceasta.
Și, brusc, mi-am amintit cât de frumoasă este ploaia de toamnă. Atunci când ști să te bucuri de ea...
- Ceciliaaa! Te așteptăăăm....
Bucuria stă în clipe !
Și-n ploaia de pe țărm.
Și-n unghiuțele mici și ... roz.
Și-n numele tău strigat prelung când tu nu-l mai auzi, nebună în ploaie fiind și stând ...
Râdeam...plimbându-mă în continuare, pe plajă...Și ploaia se plimba și ea....
Mi-era dor de Toamnă în Toamna aceasta!
..."Ceciliaaaaaaaaaaaaaa"...
💞
Comentarii
Trimiteți un comentariu